×

Indicații și contraindicații pentru purtarea lentilelor de contact

Indicațiile pot avea motive medicale, profesionale, estetice, psihologice, mondene.

Indicațiile medicale se referă la cazurile în care aplicarea corectă a lentilelor procură o compensare imposibil de obținut cu ochelarii (astigmatisme neregulate, anizometropii, miopii forte, albinism, etc).

Indicațiile profesionale se referă la cazurile în care portul de lentile de contact în exercitarea profesiei prezintă avantaje sigure față de portul ochelarilor. Aprecierea avantajelor este chestiune de nuanțe în care factorii optici și psihologici sunt și ei luați în seamă. La mulți sportivi, militari și în profesiile în care riscul de spargere a ochelarilor este important, portul lentilelor de contact este întradevar indicație profesională.

Indicații cu motivare estetică- principalul obiectiv este de a ascunde anomalia vizuală.

Indicații de ordin psihologic. Portul ochelarilor înseamnă pentru unii să recunoască deficiența sa de vedere și refuză să îi folosească doar după ce problema lor s-a agravat. Unii copii hipermetropi sunt tratați în clasă drept ochelariști și au un veritabil complex ceea ce îi face să refuze portul ochelarilor. Hipermetropul prezintă în general o mai mică toleranță la lentilele de contact decât miopii. Acuitatea este mai bună cu ochelarii. Miopii purtători de lentile de contact dețin o acuitate mai bună decât cu lentile de ochelari.

 

Contraindicațiile sunt în prezent din ce în ce mai puține din cauza progreselor în ce privește materialul, concepția, fabricația și adaptarea. Contraindicații pot fi în afecțiuni diverse ale globului ocular care provoacî acuitate vizuală scăzută neameliorabilă (cataracte, leziuni ale membranelor profunde) cazuri în care lentilele de contact nu aduc ameliorari.

Infecții palpebrale: blefarite, chalazion; conjunctivite, keratite corneene, inflamații superficiale ale globului. Anomalii de poziție a pleoapelor, exoftalmia, lacrimare, tulburări de permeabilitate a căilor lacrimale, infecțiile lor.

Persoane care lucrează în condiții de mediu cu mult praf, gaze toxice, temperaturi înalte. Persoane cu probleme psihice importante care nu pot mânui și îngriji lentile de contact.

Director WEB